Our mission

La Genesis Collegiate, luăm în considerare că fiecare copil este înzestrat de natură cu har și potențial. Genesis Collegiate promovează educația de excelență, descoperind, dezvoltând si promovând potențialul nativ al fiecărui copil. Programul educațional Genesis Collegiate, organizat după programa națională, dar adaptat criteriilor internaționale de excelență în educație, reprezintă un mediu de formare armonioasă, echilibrată, cu educatori și profesori dedicați, care formează si nu doar informează, educatori și profesori specializați în psihopedagogia excelenței, pentru care mentoratul înseamnă un stil de viață. 

Strategia educațională Genesis Collegiate vizează un program unic de Quality Education. Acesta include educația formală, conform curriculum-ului național, îmbogățit prin programul propriu de enrichment. Curriculum-ul național este abordat din perspectiva stilurilor de învățare ale copiilor (vizual – spațial, auditiv – secvențial, chinestezic, senzitiv etc.), astfel încât să se optimizeze însușirea informațiilor și dezvoltarea abilităților, prin aplicarea lor in practică, fapt ce conduce, implicit, la achiziționarea de noi cunoștințe. Programul Genesis Enrichment vizează descoperirea și dezvoltarea potențialului fiecărui copil, susținerea creativității și afirmarea personalității.

[ Show more ]

Projects

De șase ediții, prin proiectul Genesis for Life, Fundația sprijină vieți fragile și strânge fonduri necesare dotării Secției de Terapie Intensivă Neonatologie a Spitalului ,,Marie Curie” din București, unde medicul Cătălin Cîrstoveanu este un exemplu grăitor despre cum România se poate schimba prin eforturile fiecăruia dintre noi.

58,253 RON Raised:
248 Donations:
7 Supporters:

Fundraising events

Dăruiește talentul sau pasiunea ta ~ 2019

Benefiting:: GENESIS FOR LIFE

38,286 RON

Raised:

8

Supporters:
150 Donations

Dăruiește ziua ta ~ 2015

Benefiting:: GENESIS FOR LIFE

1,911 RON

Raised:

1

Supporters:
7 Donations

Binele invinge ~ 2015

Benefiting:: GENESIS FOR LIFE

18,056 RON

Raised:

6

Supporters:
91 Donations

Fundraising pages

DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ

Știți cum se întâmplă minunile?Mi-aduc aminte de un tată care a trimis analizele copilului în Franța de unde i s-a transmis că nu are nicio

4,000 RON Target
2,010 RON Raised
8 Donations
50.25% Complete

Hai că se poate!

L-am cunoscut pe medicul Cătălin Cîrstoveanu în anul 2010, când Ioana Necula de la Genesis mi-a povestit cum omul acesta zbura cu bebeluși în b

4,000 RON Target
3,685 RON Raised
21 Donations
92.125% Complete

OFERĂ SPERANȚĂ

În 20 februarie vom cânta la Cercul Militar Național la evenimentul Genesis for Life. Fie că te interesează o seară cu muzică bună și vinuri

1,500 RON Target
1,155 RON Raised
6 Donations
77% Complete

1000 de DA

Am doi copii și nu pot să-mi imaginez ce ar înseamna ca viața lor să fie în pericol, să știu că toată speranța mea se leagă de un aparat,

7,000 RON Target
3,107 RON Raised
19 Donations
44.385714285714% Complete

Schimbarea începe cu noi

De-a lungul anilor, pe vremea când eram reporter, am realizat nenumărate reportaje și articole în diverse clinici și spitale. M-au emoționat caz

1,200 RON Target
1,114 RON Raised
8 Donations
92.833333333333% Complete

Important este să începi de undeva

Cu toții avem în noi o parte bună. Partea asta bună, la început, era doar ea, însă apoi, viața și-a aruncat, dezordonat, o grămadă de lucr

7,000 RON Target
1,365 RON Raised
9 Donations
19.5% Complete

Susține viața, susține educația

Cea mai potrivită modalitate prin care îi putem educa pe copiii noștri este prin oferirea exemplului personal. Programul Genesis For Life, dezvol

30,000 RON Target
25,000 RON Raised
73 Donations
83.333333333333% Complete

De ziua mea reinventez viata

Un gând bun poate schimba complet ziua cuiva. Poţi face o faptă bună la orice pas, ajutând printr-o încurajare, un zâmbet sau un gest drăguţ.

5,500 RON Target
1,911 RON Raised
7 Donations
34.745454545455% Complete

Haideți să ajutăm!

Unul dintre lucrurile care îmi place cel mai mult la meseria mea este diversitatea. Am ajuns să întâlnesc mulți oameni, să filmez și fotografie

500 RON Target
80 RON Raised
2 Donations
16% Complete

DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ

Când am intrat pentru prima oară în secția de neonatologie a Spitalului Marie Curie mi s-a părut că nu fusesem niciodată atât de aproape de m

1,000 RON Target
850 RON Raised
3 Donations
85% Complete

COPIII NĂSCUȚI PREMATUR DE LA MARIE CURIE AU NEVOIE DE DIALIZĂ. SUSȚINE-I ALĂTURI DE NOI

Noi credem că educația se face și prin exemple personale, de aceea le arătăm elevilor noștri ce înseamnă generozitatea și empatia, prin proie

50,000 RON Target
5,435 RON Raised
25 Donations
10.87% Complete

Susține viața, susține educația

Toată activitatea Genesis Collegiate se concentrează asupra bunăstării copilului. Nu putem, ca formatori, sa ne limităm doar la perimetrul în ca

30,000 RON Target
9,515 RON Raised
36 Donations
31.716666666667% Complete