GENESIS FOR LIFE

Genesis Collegiate este o instituție educațională cu 20 de ani de experiență și rezultate remarcabile în învățământul românesc, dar și cu o istorie consistentă de proiecte sociale dedicate comunității. Prin Fundația Genesis Collegiate și prin evenimentele Genesis for Life s-au strâns, de-a lungul timpului, peste 100.000 de euro, bani care se regăsesc astăzi în aparate medicale de ultimă generație, care sprijină zilnic eforturile medicului Cătălin Cîrstoveanu de a salva viețile celor mai vulnerabili copii – cei născuți prematur.

Încă de la începutul proiectului Genesis for Life s-a creat o simbioză perfectă între filozofia de viață și profesională a medicului, care a arătat că schimbarea sistemului medical începe mereu de la exemplul personal și credința Ioanei Necula, fondatoarea Genesis Collegiate, că o lume mai bună începe cu investiția pe care o facem în copii, nu doar în competențele și abilitățile lor intelectuale, dar mai ales în capacitatea lor de a înțelege că mințile luminate se sprijină pe suflete pe măsură. Așa a pornit acest proiect, care i-a strâns laolaltă pe elevii, profesorii, părinții și susținătorii comunității Genesis. 

De șase ediții, prin proiectul Genesis for Life, Fundația sprijină vieți fragile și strânge fonduri necesare dotării Secției de Terapie Intensivă Neonatologie a Spitalului ,,Marie Curie” din București, unde medicul Cătălin Cîrstoveanu este un exemplu grăitor despre cum România se poate schimba prin eforturile fiecăruia dintre noi.

În 2019 comunitatea Genesis continuă să sprijine „binele” micilor pacienți de la ,,Marie Curie” printr-o nouă ediție a proiectului Genesis for Life, în care ne propunem să strângem 17.000 de euro pentru un aparat bronhoscopic, necesar în intervenții salvatoare de vieți.

[ Show more ]
Galantomi:

7

Donatii:

260

Suma:

61,008 RON

Evenimente fundraising

In beneficiul: GENESIS FOR LIFE

Comunitatea Genesis a continuat să sprijine, și anul acesta, viețile micilor pacienți de la Spitalul de Copii ,,Marie Curie” printr-un nou eveni

41,041 RON

Suma:

7

Galantomi:
162 Donatii

In beneficiul: GENESIS FOR LIFE

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să

1,911 RON

Suma:

1

Galantomi:
7 Donatii

In beneficiul: GENESIS FOR LIFE

Fundația Genesis Collegiate sprijină viețile fragile și strânge fondurile necesare dotării Secției de Neonatologie a Spitalului Marie Curie din

18,056 RON

Suma:

6

Galantomi:
91 Donatii

Pagini fundraising

DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ

Știți cum se întâmplă minunile?Mi-aduc aminte de un tată care a trimis analizele copilului în Franța de unde i s-a transmis că nu are nicio

5,000 RON Target
3,560 RON Suma
14 Donatii
71.2% Complete

Hai că se poate!

L-am cunoscut pe medicul Cătălin Cîrstoveanu în anul 2010, când Ioana Necula de la Genesis mi-a povestit cum omul acesta zbura cu bebeluși în b

4,000 RON Target
3,835 RON Suma
22 Donatii
95.875% Complete

OFERĂ SPERANȚĂ

În 20 februarie vom cânta la Cercul Militar Național la evenimentul Genesis for Life. Fie că te interesează o seară cu muzică bună și vinuri

1,500 RON Target
1,185 RON Suma
7 Donatii
79% Complete

1000 de DA

Am doi copii și nu pot să-mi imaginez ce ar înseamna ca viața lor să fie în pericol, să știu că toată speranța mea se leagă de un aparat,

7,000 RON Target
3,682 RON Suma
21 Donatii
52.6% Complete

Schimbarea începe cu noi

De-a lungul anilor, pe vremea când eram reporter, am realizat nenumărate reportaje și articole în diverse clinici și spitale. M-au emoționat caz

1,200 RON Target
1,114 RON Suma
8 Donatii
92.833333333333% Complete

Important este să începi de undeva

Cu toții avem în noi o parte bună. Partea asta bună, la început, era doar ea, însă apoi, viața și-a aruncat, dezordonat, o grămadă de lucr

7,000 RON Target
1,365 RON Suma
9 Donatii
19.5% Complete

Susține viața, susține educația

Cea mai potrivită modalitate prin care îi putem educa pe copiii noștri este prin oferirea exemplului personal. Programul Genesis For Life, dezvol

30,000 RON Target
25,450 RON Suma
75 Donatii
84.833333333333% Complete

De ziua mea reinventez viata

Un gând bun poate schimba complet ziua cuiva. Poţi face o faptă bună la orice pas, ajutând printr-o încurajare, un zâmbet sau un gest drăguţ.

5,500 RON Target
1,911 RON Suma
7 Donatii
34.745454545455% Complete

Haideți să ajutăm!

Unul dintre lucrurile care îmi place cel mai mult la meseria mea este diversitatea. Am ajuns să întâlnesc mulți oameni, să filmez și fotografie

500 RON Target
80 RON Suma
2 Donatii
16% Complete

DONEAZĂ PENTRU VIAȚĂ

Când am intrat pentru prima oară în secția de neonatologie a Spitalului Marie Curie mi s-a părut că nu fusesem niciodată atât de aproape de m

1,000 RON Target
850 RON Suma
3 Donatii
85% Complete

COPIII NĂSCUȚI PREMATUR DE LA MARIE CURIE AU NEVOIE DE DIALIZĂ. SUSȚINE-I ALĂTURI DE NOI

Noi credem că educația se face și prin exemple personale, de aceea le arătăm elevilor noștri ce înseamnă generozitatea și empatia, prin proie

50,000 RON Target
5,435 RON Suma
25 Donatii
10.87% Complete

Susține viața, susține educația

Toată activitatea Genesis Collegiate se concentrează asupra bunăstării copilului. Nu putem, ca formatori, sa ne limităm doar la perimetrul în ca

30,000 RON Target
9,515 RON Suma
36 Donatii
31.716666666667% Complete

Donează pentru viețile fragile

Sunt Iohanna Purdea, fost jurnalist, în prezent specialist de comunicare și PR. Sunt mama unui băiețel sănătos frumos, de care sunt foarte mân

500 RON Target
95 RON Suma
2 Donatii
19% Complete

Fiți alături de Genesis

Am aflat despre efortul senzațional al doctorului Cătălin Cîrstoveanu datorită minunaților oameni de la Genesis Collegiate. Primul doctor din R

2,500 RON Target
2,081 RON Suma
23 Donatii
83.24% Complete